Pompierii dejeni au reuşit să salveze un câine din apele îngheţate ale Someşului, care rămăsese captiv în gheaţă, în dreptul localităţii Petreşti.
Conform ISU Cluj, cel mai probabil gheaţa a cedat în momentul când animalul a încercat să traverseze râul şi acesta a fost prins în golul creat.
“Oamenii de la casele din apropiere au auzit schelălăitul câinelui şi au încercat să ajungă la el folosind o barcă de agrement (gonflabilă). Barca de o persoană s-a spart la contactul cu gheaţa tăioasă şi numai o minune a făcut ca persoana din barcă să poată ieşi la mal. Oamenii inimoşi nu s-au descurajat şi au solicitat ajutorul pompierilor dejeni”, au transmis presei reprezentanţii ISU Cluj.
Folosind barca de salvare, militarii au reuşit să spargă cu lopeţile gheaţa pe o distanţă de circa 10 metri şi să ajungă în apropierea câinelui, care începea deja să prezinte semne de epuizare.
Pompierii militari au reuşit să-l elibereze dintre sloiuri, însă animalul a fugit imediat ce a fost adus la mal, fără a da şansa salvatorilor să îl încălzească şi să îl ducă într-un loc protejat.
Pompierii dejeni au reușit să scoată câinele unei familii ce a rămas captiv în gheața ce s-a format pe apa râului Someș, în dreptul localității Petrești.
Cel mai probabil gheața a cedat în momentul când animalul a încercat să traverseze râul, și cainele a fost prins în golul creat.
Oamenii de la casele din apropiere au auzit schelălăitul câinelui și au încercat să ajungă la el folosind o barcă de agrement (gonflabilă). Barca de o persoană s-a spart la contactul cu gheața tăioasă și numai o minune a făcut ca persoana din barcă să poată ieși la mal.
Oamenii nu s-au descurajat și au solicitat ajutorul pompierilor dejeni.
Folosind barca de salvare, militarii au reușit să spargă cu lopețile gheața pe o distanță de circa 10 m și să ajungă în apropierea câinelui, care începea deja să prezinte semne de epuizare.
Pompierii militari au reușit să-l elibereze dintre sloiuri, însă animalul a fugit imediat ce a fost adus la mal, fără a da șansa salvatorilor să îl încălzească și să îl ducă într-un loc protejat.