Copilul trage de picioare pisica proaspăt adoptată. Reacţia felinei a înduioşat o lume întreagă

Animale de companie se dovedesc adeseori a fi prieteni de nădejde pentru micuţii unei familii. Fie că se joacă sau dorm împreună, simpaticele necuvântătoare şi copilaşii vor interacţiona mereu în cel mai frumos mod cu putinţă. Acelaşi lucru îl observăm şi în acest filmuleţ care are ca protagonişti un bebeluş şi o pisicuţă foarte blândă.

Loading...

Asemenea bebeluşilor, şi pisicuţele sunt mereu dornice de afecţiune. Atunci când atenţia stăpânilor tinde să se concentreze mai mult asupra copilului lor, acestea vor fi întotdeauna geloase. Tocmai de aceea este necesar ca aceştia să se accepte reciproc şi chiar să petreacă timp preţios împreună.

Pentru Lemsie, pisicuţa din imagini, lucrurile s-au schimbat radical atunci când actualii săi stăpâni au adoptat-o de la un adăpost. Chiar dacă iniţial s-a simţit puţin neglijată, cu timpul felina s-a ataşat foarte tare de bebeluşul familiei. Ea vine în preajma micuţului ori de câte ori îi aude vocea şi dă dovadă de un calm ieşit din comun.

Fiind foarte mic, băieţelul nu ştie exact cum trebuie să se comporte cu animalele, însă acest lucru nu o deranjează pe Lemsie. Chiar dacă acesta încearcă să o tragă de picioare, ea îi răspunde de fiecare dată într-o notă blândă, lingându-l delicat pe creştet. Acesta este doar începutul unei frumoase prietenii, care va fi cu siguranţă de lungă durată.

Bebeluşul îi adresează “cuvinte” dure Bulldog-ului familiei – Reacţia neaşteptată a câinelui este pur şi simplu minunată

Un copil care creşte alături de un câine va relaţiona cu acesta în cel mai drăgălaş mod, atât verbal, cât şi gestual. Încă de la cea mai fragedă vârstă copiii ştiu să se facă ascultaţi şi devin extrem de convingători când trebuie să-şi impună propriile păreri. În acest filmuleţ, un bebeluş care abia merge în picioare are o discuţie foarte „serioasă” cu Bulldogul familiei.

Bebeluşul din aceste imagini vrea să-l convingă pe prietenul lui canin că are dreptate în tot ceea ce încearcă să spună cu puţinele vorbe pe care le poate rosti. Cu siguranţă are să-i reproşeze ceva patrupedului pentru că maniera în care „vorbeşte” şi mai ales gesticulează rivalizează de bună seamă cu pledoaria unui avocat.

Fără să riposteze în vreun fel, bulldogul suportă cu stoicism criticile copilului, însă doar până la un moment dat. Plictisit probabil de reproşurile continue ale micuţului, patrupedul are o reacţie cu totul neaşteptată. La un moment dat, bulldogul se prăbuşeşte pur şi simplu pe canapea epuizat de puterea „cuvintelor dure” pe care copilul i le spune.

Cu siguranţă, momente de acest fel sunt la ordinea zilei într-o familie în care există un câine şi mai ales un copil adorabil care ne poate transmite toată drăgălăşenia şi inocenţa vârstei lui. Părinţii acestui copilaş adorabil pot fi bucuroşi că micuţul lor are o personalitate de invidiat, dar şi că animalul lor de companie se comportă exemplar în relaţie cu acesta.

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Cel mai scump porumbel din lume tocmai a fost vândut cu 1,6 milioane de euro! Licitația a început de la 200 de euro! Ce poate să facă…

New Kim, o femela in varsta de 2 ani, a fost initial scoasa la licitatie ...

error: Content is protected !!