Dupa 9 ani in adapost, a fost adoptat! Vezi reactia uluitoare

E greu de inteles cum un caine poate sta intr-un adapost fara sa fie adoptat timp de 9 ani, dar povestea acestui patruped este cat se poate de reala. Actele dovedesc ca in urma cu aproape un deceniu, angajatii l-au cules de pe strazi si i-au dat o sansa la viata. Au sperat ca isi va gasi o familie iubitoare destul de repede, dar anii au trecut si cainele parea ca isi va petrece intreaga viata acolo.

Loading...

Din fericire, soarele a rasarit si pe strada lui, gasindu-si un stapan. Reactia cainelui cand afla ca pleaca “acasa”, e uluitoare!

Ai un animal de companie? UITE câteva idei pentru amenejarea casei tale…

Luna asta m-am confruntat cu o mare problemă, un pui de câine a dorit cu tot dinadinsul să pună stăpânire pe curtea și inima noastră. După o incercare, cu șanse mici de caștig, de a mă opune am acceptat să devenim familia ei. Sara este o cățelușă maidaneză care a fost botezată de două ori, de la Mitică la Sara, când medicul a spus ca este fată și nu băiat cum credeam noi.

A venit și momentul în care am început negocierile, purtate în trei, legate de locul în care Sara să doarmă. M-am ținut tare, Sara a persistat, timp de o săptămână, să plângă sau să ne certe în fiecare noapte că o lasăm afară în frig în ciuda culcușului confortabil pe o pernă de fulgi pe care i-o cedasem.

Am trecut la etapa următoare: am început să-i caut un coteț. Am găsit niste sugestii interesante pe Stylish Eve, poate pe viitor mă voi apuca de amenajare. Pentru moment, Sara se va bucura de un coteț tradițional.

 

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Faceţi cunoştinţă cu Gringo – Motănelul mustăcios care topeşte orice inimă cu drăgălăşenia lui

Nu există nicio îndoială că pisicile ocupă primele locuri în topul preferinţelor utilizatorilor de internet ...

error: Content is protected !!