FOTO Un superb exemplar de râs, capturat în Munţii Vrancei, va fi trimis în „exil“ în Slovenia. Care este motivul?

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul proiectului internaţional LIFE Lynx prin care se urmăreşte salvarea populaţiei de râs din Slovenia, Croaţia şi Italia.

Loading...

După doi ani de monitorizări intense, echipa din cadrul proiectului european LIFE Lynx a reuşit să captureze un frumos exemplar de râs, mascul, bine dezvoltat, pe raza Parcului Natural Putna Vrancea, pe fondul cinegetic Condratu. Râsul a fost capturat în siguranţă cu ajutorul unor cuşti capcană, fiind deja transportat în zona de carantină.

Acesta va fi relocat în pădurile din Slovenia, proiectului internaţional urmărind salvarea populaţiei de râs din Slovenia, Croaţia şi Italia. “Ieri, proiectul nostru a făcut un uriaş pas înainte prin capturarea unui frumos râs adult de sex masculin.

În ultima lună, am fost mereu stânjeniti în activitatea noastră de alarmele false şi de vremea schimbătoare, dar ieri mesajul „capcana declanşată” a fost foarte real, pompând adrenalină în inimile noastre, pe măsură ce am început să acţionăm in zorii zilei.

Echipa ACDB, susţinută de reprezentanţii getionarului fondului cinegetic şi ai Administraţiei Parcului Natural Putna Vrancea parte a Romsilva, a lucrat profesional pentru a extrage râsul în siguranţă din pădure şi pentru al transporta în centrul de carantină. Această captură este rezultatul a doi ani de monitorizare intense in teren şi a implicat o cantitate imensă de energie pentru pregătirea şi menţinerea capcanelor.

Aşadar … felicitări colegilor Teo, Teresa, Andrea, Michael, George, Mihai şi colegilor voluntari Mannon, Hannah, Bogdan, Lan pentru munca depusă şi colaborarea in echipa bine pregătită din România! Multe mulţumiri merg si colaboratorilor noştri din România”, potrivit echipei proiectului.

Acesta este coordonat de Serviciul Forestier Sloven şi este susţinut de Ministerul Mediului din România, facilitând implementarea activităţilor din proiectul european în ţara noastră. Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice – ACDB – este organizaţia responsabilă de proiect din România, iar Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva colaborează în acest proiect, în baza unui protocol semnat la începutul lunii decembrie a anului trecut.

 

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Lasă un răspuns

x

Check Also

Lăsat în urmă din cauza pandemiei, un câine a călătorit peste 16.000 km pentru a-și revedea stăpânii

Zoe, Guy și cei doi fii, Cam și Max, au fost nevoiți să se despartă ...

error: Content is protected !!