Legatura emotionala dintre om si animalul de companie

Pe 11 aprilie americanii au sărbătorit ziua naţională a animalului de companie. Cu această ocazie, internetul a fost plin de articole şi campanii prin care oamenii încercau să îşi arate dragostea şi recunoştinţa pentru animalele de companie.

Loading...

Interacțiunea dintre om și animal are un istoric îndelungat, aceasta fiind de multe ori tema multor mituri și legende. Mai mult decât atât, chiar și în religia Egiptului Antic, pisica, denumită „mau” a fost considerată un simbol important și a fost venerată.

În ceea ce privește zilele noastre, s-a cercetat considerabil de mult această interacțiune dintre om și animal, mai exact, modul în care oamenii își privesc animalele de companie și eforturile pe care le depun pentru a le oferi acestora condiții de viață cât mai bune.

Potrivit unei analize realizate de către Asociația americană care fabrică produse pentru animale de companie (American Pet Products Manufacturing Association – APPMA, 2005), în 2005 în medie, un cetățean american cheltuie aproximativ 1500$ pe an, pe produse și servicii care vizează animalul de companie.

Mai mult, un alt studiu (Selbert, 2002) a arătat faptul că o treime din posesorii de animale își menționează animalul de companie în testament.

Potrivit unui alt studiu, oamenii sunt mai înclinați să renunțe la fumat datorită efectului nociv pe care fumatul pasiv îl are asupra animalelor de companie, decât pentru efectele negative pe care fumatul le are asupra propriei persoane. Aceste informații ne pot indica accentul pe care oamenii îl pun pe animalele de companie și de rolul important pe care acestea par să îl joace în viețile acestora.

Semnificația pe care oamenii o acordă, sumele de bani pe care le cheltuie și efortul depus pentru a menține relațiile cu animalele de companie, subliniază importanța pe care aceste relații o joacă în viața unui om (Cavanaugh, Leonard și Scammon, 2008).

Se cunoaște faptul că animalele îndeplinesc roluri diferite în viețile oamenilor. Pentru unii acestea pot fi utilizate în scopuri practice, utilitare cum ar fi de exemplu câinii care sunt utilizați pentru pază şi protecţie, pentru a detecta bombe sau droguri (Derr, 2004).

Pe măsură ce oamenii consideră animalele de companie ca fiind parte din familie, natura asocierii se distanțează de scopul utilitar al animalelor și se orientează spre relații sociale veritabile (Serpell, 2003).

De fapt, potrivit unui studiu realizat în 1999 (Barker, 1999), oamenii au raportat că se simt mai apropiați de animalul de companie decât de cel mai apropiat membru al familiei. Pentru unii oameni, animalele de companiecontribuie chiar la oferirea unui sens al sinelui (Brown, 2004). Astfel, unii oameni ajung să se eticheteze ca fiind iubitori de animale (Kidd și Kidd, 1980).

Mai mult decât atât, potrivit altor studii legătura și relația unică, intimă și emoțională pe care oamenii o împărtășesc cu animalele lor, le oferă acestora sens în viață (Holbrook, Stephens, Day, Holbrook și Strazar, 2001).

Dacă ne luăm după numărul animalelor de companie, banii pe care îi cheltuim pentru a le face fericite, pozele şi filmuleţele de pe internet e clar că acestea joacă un rol important în viaţa noastră.

Nu cred că ziua animalului de companie a venit oficial şi în România, dar asta nici nu contează atât de mult. Dacă avem astfel de animale acasă, cel mai bine atât pentru noi cât şi pentru ele, este să ne facem zilnic puţin timp pentru a le celebra.

O putem face printr-un joc, o plimbare mai lungă, o mâncare specială sau pur şi simplu să fim alături de ele.

O fiinta care te-a umplut de caldura si dragoste si care ti-a bucurat adolescenta si/sau maturitatea dupa caz, cu giumbuslucurile ei si ti-a intregit tabloul de familie prin simpla sa prezenta.

Daca e ceva ce invatam negresit de la animale, acest lucru e cum am mai zis, cat de mult inseamna simpla prezenta a unei fiinte, mai presus de cuvinte si ceea ce noi numim ratiune.

In astfel de momente incepi sa te intrebi ca un copil daca animalele ajung undeva dupa moarte, ce se intampla cu ele, au oare un loc rezervat in rai ca rasplata pentru toata bucuria pe care ti-au oferit-o deseori fara ca macar sa meriti?!

Si-ajungi la concluzia trista ca nu, atat ortodoxia cat si alte religii fac diferente clare intre sufletul animalului si cel al omului si specifica faptul ca animalul are o viata limitata strict la cea pamanteasca pe cand omul vine la pachet cu alte privilegii sau dezavantaje ale sufletului care se rezuma la teoriile despre rai si iad.

Pe de alta parte, in mitologia asiatica daca nu gresesc exista o legenda care spune ca daca omul a avut un animalut care a murit, acesta sta la fiecare vama dupa moartea omului si spune daca acesta s-a purtat bine sau rau cu el, permitandu-i sau nu accesul in rai in functie de aceste lucruri.

Mi-a zis cineva odata ca ”animalele nu au suflet” si cred, fara suparare ca asta e una din cele mai inalte forme de ignoranta. Daca un animal sau un om nu ar avea suflet, ar fi doar o bucata de lemn fara suflare si posibilitatea de a se misca. Trupul in sine este gazda unui spirit/duh si indraznesc sa impart aici lucrurile in 3 categorii:

spiritele rele
spiritele/sufletele animalelor
spiritul/sufletul omului

Despre prima categorie stim ca se explica prin diversele cazuri de posedari, posedare insemnand chiar a ocupa/ a locui un spatiu (trup in acest caz) strain.

Despre ultima categorie stim ca omul a fost creat prin insuflarea de duh, deci corpurile noastre sunt functionale si vii pentru ca avem duh viu de la Dumnezeu, fapt pentru care se si face diferenta dintre materie si spirit.

Despre categoria de mijloc stim insa foarte putine lucruri. Ceea ce stim si intelegem acum este ca au ceea ce numim suflet chiar daca nu suntem siguri ca este etern si mai au cateva calitati foarte importante: instincte, empatie, personalitate, emotii, inteligenta. Sunt practic la fel ca si noi unice si irepetibile in esenta chiar daca dupa rasa imbraca de multe ori acelasi trup.

Chiar din latina vedem ca etimologia cuvantului animal se explica astfel: ”Din animal < animalis. Din anima („suflet„), astfel animalele au suflet prin insasi definitia lor.

In alta ordine de idei, de la inceputul timpului omul a fost in pace si comuniune cu animalele si scrierile sfinte vorbesc despre intoarcerea la aceasta comuniune la un moment dat.

In zilele noastre chiar daca lucrurile s-au schimbat,  comuniunea om-animal inca exista chiar daca la scara mai mica si pot aminti aici dresorii de caini/cai si alte animale, legaturile stranse dintre caini si stapanii lor cand isi asteapta stapanii in locuri cunoscute fara sa stie ca respectivul a murit, sau cand regasesc singuri drumul spre casa (caii fac la fel), mai putem vorbi si despre celebrele videoclipuri in care un tip imbratiseaza  leul si se joaca cu el chiar daca vorbim de un leu crescut in captivitate.

Gandeste-te ca sunt persoane de care nici nu indraznesti sa te apropii daca nu vezi ca zambesc, imagineaza-ti sa te joci cu un leu, totul tine deci de legatura stransa dintre fiinte, dintre oameni in general si dintre oameni si animalele de care se ocupa.

 

 

 

 

 

Lasă-ne un comentariu!
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Cel mai scump porumbel din lume tocmai a fost vândut cu 1,6 milioane de euro! Licitația a început de la 200 de euro! Ce poate să facă…

New Kim, o femela in varsta de 2 ani, a fost initial scoasa la licitatie ...

error: Content is protected !!