Dispariţia unei fetiţe de numai 3 ani a pus în alertă toate autorităţile locale, iar misiunea de căutare a început imediat.
O zi şi o noapte nu au găsit nici o urmă a micuţei, iar disperarea părinţilor şi a rudelor sale atinsese cele mai înalte culmi.
A doua zi şeriful Jeff Newnum i-a anunţat bucuros pe aceştia că fetiţa a fost găsită.
Aflată la aproape un kilometru de casă, într-o râpă, Victoria Bensch a supravieţuit numai datorită protecţiei pe care i-a oferit-o un câine fără stăpân.
Frigul nu a mai fost atât de greu de îndurat, când patrupedul s-a ghemuit lângă ea, iar frica a putut fi stăpânită fiindcă acest câine nu a lăsat pe nimeni să se apropie de ea
Patrupedul botezat Blue a încercat iniţial chiar să-i îndepărteze şi pe salvatori, însă la puţin timp el a înţeles care este rolul lor acolo.
Cum nu a vrut să stea despărţit de micuţa Blue acesta s-a urcat alături de ea în elicopter şi a însoţit-o la spital.
Cu siguranţă a fost începutul unei prietenii îndelungate, pentru că părinţii Victoriei au ales să adopte acest câine pentru a-l putea recompensa astfel pentru gestul său minunat!
Câinii de avalanșă au dat examen de admitere, la Rânca
Câinii special antrenaţi în lupta cu zăpada s-au întrecut la Rânca într-un exerciţiu de zile mari. În fiecare an, trebuie să treacă tot felul de probe ca să-şi menţină titlul de câine de avalanşă. Aşa că au dus o luptă contracronometru ca să găsească victimele în viaţă.
Într-o zonă unde zăpada depăseşte doi metri, cinci câini sunt puşi să caute şi să scoată din nămeţi, într-un timp extrem de scurt, două persoane surprinse de avalanşă. Nu este uşor. Au de verificat o suprafață de aproape 10.000 de metri pătraţi.
Câinii sunt pregătiţi în permanenţă, aşa că se descurcă de minune.
Mai toţi sunt câini bine antrenaţi. Găsesc două victime în mai puţin de 10 minute. Ceea ce este oricum foarte bine – Ion Sănduloiu, Salvamont Argeş
Exerciţiul este foarte util pentru salvamontişti, care stabilesc ce patrupede se califică pentru a merge la şcoala specială de câini de avalanşă, organizată, anul acesta, la Făgăraş.
Recco este unul dintre câinii care s-au întrecut pentru a ocupa un loc în tabăra de antrenament. A trecut testul cu brio. Prima lui misiune de salvare a fost anul trecut, când a căutat victimele surprinse de o avalanşă, în Bucegi.
Pentru ca un câine să fie considerat apt pentru avalanşe, trebuie să treacă aceste teste în fiecare an.